Prim-ministrul Vlad Filat a avut o întrevedere cu activul raionului Ceadîr-Lunga

Moldpres

VF

Prim-ministrul Vlad Filat a avut astăzi o întrevedere cu activul raionului Ceadîr-Lunga, în cadrul vizitei pe care a întreprins-o în autonomia găgăuză, a relatat agenţiei MOLDPRES serviciul de presă al Guvernului.

La întrevedere au participat circa 200 de persoane, iar discuţiile au fost deschise de către guvernatorul (başcanul) autonomiei găgăuze, Mihail Formuzal. Oficialul s-a arătat mulţumit de colaborarea dintre autorităţile locale şi centrale. “Sper că şi în continuare, indiferent de situaţia economică dificilă în care se află ţara, se vor găsi soluţii şi resurse financiare pentru a rezolva problemele cu care se confruntă regiunea”, a menţionat Mihail Formuzal.

Vlad Filat a spus că vizita sa în autonomia găgăuză era una necesară pentru a vedea la faţa locului problemele care există.

“Anterior, la televiziune, erau prezentate doar lucrurile frumoase, problemele care există cu adevărat în autonomia găgăuză fiind ascunse”, a precizat Prim-ministrul.

Premierul a menţionat că autorităţile centrale doresc să colaboreze eficient cu toate administraţiile locale, inclusiv cu administraţia autonomiei găgăuze.

“Toţi sîntem parte a unui stat şi trebuie împreună, solidar să muncim pentru ca Republica Moldova să devină un stat de drept, modern, cu un înalt nivel de trai”, a adăugat Vlad Filat.

Premierul şi-a exprimat regretul că unii politicieni se conduc de interese politice, iar acţiunile lor duc la dispersarea societăţii.

“Voi depune toate eforturile pentru a separa politica de procesul de administrare a statului. Acest proces trebuie să fie independent şi în interesul cetăţenilor”, a menţionat Prim-ministrul.

Vlad Filat a făcut şi o prezentare a situaţiei politice şi economice din ţară. “Orice ar spune oponenţii noştri, situaţia economică în care se află Republica Moldova nu este rezultatul ultimelor patru luni de guvernare, ci a proastei administrări de pînă în septembrie 2009. Cînd am venit la guvernare, deficitul bugetar era de peste 8 mlrd lei. Mi-aş dori foarte mult să putem majora salariile la toţi bugetarii, nu doar la profesori. Acum este nevoie să muncim toţi împreună pentru a dezvolta economia şi, datorită creşterii reale a acesteia, să putem majora salariile”, a spus Prim-ministrul.

Premierul a vorbit şi despre relaţia Republicii Moldova cu vecinii şi partenerii de dezvoltare. În context, Vlad Filat a menţionat contactele pe care le-a avut cu oficiali de la Moscova şi a comunicat că, în scurt timp, va întreprinde o vizită în Federaţia Rusă, în cadrul căreia va avea o întrevedere cu premierul rus, Vladimir Putin.

“Mizez că relaţiile cu Federaţia Rusă vor deveni şi mai bune după această vizită”, a spus Prim-ministrul.

Referindu-se la Ucraina, Vlad Filat a menţionat că relaţia cu această ţară este pragmatică şi clară.

Premierul a vorbit şi despre relaţiile cu România, menţionînd că este cinic din partea oponenţilor să califice buna relaţie cu acest stat drept un pas spre unire.

“Republica Moldova este un stat suveran şi independent. Ne dorim relaţii bune cu toţi vecinii”, a declarat Vlad Filat.

Premierul a menţionat că prioritatea actualului Guvern este integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

“Republica Moldova este o ţară europeană din punct de vedere istoric, cultural şi cu siguranţă va deveni membră a familiei europene. Avem o perspectivă clară la acest capitol şi nu o vom rata”, a declarat Vlad Filat.

Adaugă un comentariu